Ministrul Muncii a declarat, sâmbătă, că actuala guvernare este caută să găsească resursele necesare pentru creşterea pensiilor şi a alocaţiilor.

“PNL este determinat să găsească resurse pentru creşterea pensiilor şi a alocaţiilor, altminteri ştiţi că alocaţiile au fost crescute în ultimii ani ca urmare a iniţiativei PNL. PSD este populist. Vorbeşte despre ce şi-ar dori. PNL chiar a făcut. Toate creşterile de alocaţii, în ultimii ani, au fost făcute ca urmare a iniţiativelor PNL. (…) Avem nevoie de cifrele Ministerului Finanţelor pentru a fi responsabili cu privire la ce se întâmplă cu pensiile”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, Ministerul Finanţelor va prezenta în scurtă vreme “o primă diagnoză a încasărilor la buget”.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“MFP trebuie să ne spună care este situaţia în acest moment. În baza acestei evaluări, vom face o discuţie argumentată. (…) Cu siguranţă ele vor creşte. Premierul a făcut aceste declaraţii. Cu siguranţă avem datoria să fim responsabili nu numai cu privire la acest an, ci şi la anul viitor”, a susţinut Violeta Alexandru.