Ministrul Economiei a declarat în ședința de Guvern că circa 20.000 de companii afectate de criză au solicitat și au primit certificate de urgență.

Virgil Popescu a spus că până miercuri erau în jur de 15.000 de certificate de urgență solicitate de tip 1, înregistrate de companiile a căror activitate a fost afectată direct și alte aproximativ 5.000 de către companii ale căror venituri / încasări au scăzut cu 25%.

„În aplicația pe care am creat-o la nivelul Ministerului Economiei aceste solicitări sunt procesate și în același timp, practic, sunt și eliberate certificatele. Totul este electronic. Mai mult durează introducerea datelor în aplicație, după care este o verificare a semnăturii digitale, verificăm dacă ea există în baza de date naționale a semnăturilor digitale și automat este eliberat certificatul”, a explicat Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Dacă ulterior această semnătură digitală este retrasă sau la următoarea verificare nu mai există, automat certificatul este revocat.

„Putem spune că absolut toate cererile procesate sunt și automat soluționate ”, a mai spus Popescu.

Premierul Ludovic Orban a fost uimit de aplicația Ministerului Economiei și a spus că digitalizarea ar trebui generalizată.

„Mă uimiți, domnule ministru. Asta înseamnă digitalizare și trebuie să o generalizăm”, a spus Orban.