Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, atacă pe preșdinte printr-o postare publicată miercuri seara pe Facebook. Luarea sa de poziție vine în contextul în care Viorica Dăncilă i-a cerut azi președintelui să solicite liderilor europeni accelerarea aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, dar şi ridicarea MCV-ului

Ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar şi intrarea României în spaţiul Schengen sunt lucruri solicitate în mod constant, la Bruxelles, încă din prima lună de mandat, a declarat miercuri, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis.

“Da, aceste lucruri le-am cerut şi le cer constant, încă din prima luna de mandat. Ştiţi că, în ianuarie 2015, am fost la Bruxelles şi am solicitat aceste lucruri. De atunci le solicit în continuare, însă, vedeţi, eu nu sunt singur aici. Din păcate, avem un Guvern PSD care a stricat tot ce s-a construit în ani şi ani de muncă.

Dacă ar fi fost oameni serioşi, dacă ar fi fost pesediştii hotărâţi să lucreze pentru România, eu vă garantez că la momentul acesta despre MCV nu se mai vorbea şi am fi avut o şansă mare să intrăm în Schengen. Oricum, eu pun problema constant, dar, ca să vorbim foarte tehnic, nu în formatul Consiliului European se discută despre Schengen, ci în formatul miniştrilor de Interne”, a transmis Klaus Iohannis.

Reacția Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan: ”Iohannis s-a spălat pe mâini! Încă o dată!”.

”Azi am văzut toți cum domnul Președinte s-a spălat pe mâini de subiectul Schengen apreciind că discuțiile tehnice nu sunt de nivelul dânsului și că subiectul trebuie abordat în formatul miniștrilor de interne.

Aderarea la Spațiul Schengen nu este doar un obiectiv al Ministerului Afacerilor Interne sau al Guvernului, ci un obiectiv național. Pentru asta toate forțele politice, indiferent de culoare sau doctrină, ar trebui să lucreze împreună.

Aderarea României la Spațiul Schengen ține acum doar de voința politică a Statelor Membre, iar rolul Președintelui este să contribuie la obținerea acestei voințe politice.

Țin să informez opinia publică despre câteva lucruri pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a făcut, în această guvernare, pentru atingerea obiectivului pe care Președintele Republicii continuă să-l ignore:

1. Pentru prima dată după ani buni, discuțiile despre funcționarea și extinderea spațiului Schengen au fost reluate. S-a întâmplat asta la inițiativa noastră, în cadrul Consiliului Informal JAI de la București. Și feed-back-ul a fost pozitiv.

2. Am purtat discuții cu omologii din statele care sunt deja membre ale spațiului Schengen, inclusiv cu cei ai țărilor despre care și Președintele Iohannis știe că manifestă o opoziție față de extindere.

3. Am cerut și am obținut sprijinul Premierului pentru a avea discuții similare cu omologii domniei sale, iar asta a avut ca urmare că atât la București, cât și la Bruxelles s-a vorbit la cel mai înalt nivel de importanța aderării noastre la Schengen.

4. Și tot acest minister, pe care domnul Iohannis a decis să îl ignore în ultimii ani, face acum eforturi pentru ca pe agenda Consiliului JAI din iunie să fie inclusă discuția despre aderarea României și Bulgariei.

Cine îl împiedică pe domnul Președinte să folosească această importantă oportunitate a Summitului de la Sibiu pentru a vorbi cu omologii sai si despre interesele românilor?

Cine îl împiedică pe domnul Președinte să folosească acest prilej pentru a le reaminti omologilor săi din Uniunea Europeană, că Romania îndeplinește obligațiile de responsabilitate privind securitatea frontierelor externe și toate celelalte cerințe legate de Schengen?

Cine îl împiedică pe domnul Președinte să le solicite omologilor săi să fixeze o perspectiva realistă privind aderarea României la spațiul Schengen?

Orice semnal din partea Consiliului European ar putea contribui la realizarea unanimității necesare în cadrul Consiliului JAI pentru o decizie favorabilă. Se pare însa că acest lucru nu este important pentru domnul Președinte.

Este mai simplu să folosească acest Summit pentru a-si face poze, pe care să le fructifice in campania electorală din toamnă.

Cu tristețe trebuie să constat că înainte de a discuta despre succesul acestui Summit, suntem nevoiți să asistăm la o înfrângere a Președintelui.

În schimb, dacă nu înțelegem cu toții noțiunea de obiectiv NAȚIONAL, îl invit public pe Președinte să scrie două rânduri despre ce a făcut pe această temă”.