Vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor se vaccinează, miercuri, alături de miniştrii cabinetului condus de liberalul Florin Cîțu Cîţu, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar ”Dr. Carol Davila” din Bucureşti.

Prezeța acestora la unitatea sanitară este programată, începând cu ora 10.00, în grupe de câte patru persoane, la un interval de aproximativ 20 de minute.

La momentul actual, în România se desfășoară cea de-a doua etapă a campaniei naţionale de vaccinare împotriva infecției cu SARS-CoV-2, fiind incluse persanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici, dar şi angajaţii din anumite sectoare considerate esenţiale.

În ședința de miercuri, executivul va include în actuala etapă de vaccinare mai multe categorii de angajați, alături de persoanele cu handicap, cele imobilizate, însoţitorii acestora, precum şi persoanele fără adăpost.

Anterior, s-au imunizat public preşedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîţu, dar şi șefa Senatului, Anca Dragu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Până la acest moment, 233.000 de români s-au vaccinat, dintre care 2.600 au primit ambele doze, ceea ce le asigură un grad maxim de protecție.