Ministerul Educației intervine în scandalul de la Bistrița, acolo unde inspectoratul școlar a tăiat clasele de liceu de Muzică și Arhitectură din oferta educațională a acestui an. Clasele vocaţionale vor putea fi păstrate, spun oficialii de la Bucureşti.

Liceul de Muzică Tudor Jarda și Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistrița își vor păstra clasele de Muzică, respectiv Arhitectură, în oferta educațională.

Ministerul intervine astfel în scandalul de la Bistrița și răspunde petițiilor semnate de mii de părinți din oraș și memoriilor adresate de Asociațiile de părinți care cereau păstrarea celor două clase de liceu cu profil vocațional, unice în județ.

Vă reamintim că cele două clase au fost tăiate prin decizia Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, care a decis desființarea unei clase din fiecare liceu din județ, ca urmare a reducerii cu aproape 700 a numărului de elevi în acest an.

Măsura a afectat însă grav cele două licee cu profil vocațional din Bistrița, care s-au văzut în situația de a nu mai putea oferi absolvenților de clasa a VIII-a posibilitatea de a studia Muzica și Arhitectura.

Ministerul Educației a analizat situația și a decis că aceste clase nu trebuie să dispară, iar elevii pot studia în continuare la aceste profile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Claudia Andron