Cei patru militari români din cadrul Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei” răniți în Afganistan, sunt în stare stabilă și se află internați la spitalul militar de tip ROL 3 al Bazei Aeriene Kandahar, anunţă Ministerul Apărării.

Doi dintre ei au  fracturi în zona membrelor inferioare, unul a suferit traumatism cranian închis și cel de al patrulea are fractură toracală.

Instituţia a dat publicităţii numele lor, după anunţarea familiilor. Militarii răniţi sunt plutonierul Dănuț Donțu și caporalii clasa a III-a Cosmin-Cătălin Goleanu, Cristian Gabăr și Ionel Cristea.

Vehiculului blindat  MRAP  în care se aflau militarii a fost avariat.

La nivelul batalionului s-a constituit o comisie pentru cercetarea circumstanțelor producerii evenimentului, condusă de șeful de stat major al unității.

Coloana în care se aflau cei patru  militari a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac al insurgenţilor  cu armament ușor de infanterie.

Au fost salvaţi de intervenţia aeriană şi terestră a militarilor americani.

Sursa foto: Ministerul Apărării Naţionale