Jucătoarea română de tenis a deschis un proces împotriva Asociației de Tenis Feminin și cere despăgubiri pentru accidentarea suferită anul trecut la Rogers Cup.

Buzărnescu a suferit o leziune a ligamentelor la gleznă, după ce a alunecat pe cimentul ud la meciul cu Elina Svitolina, în turul al 2-lea al competitei din Canada.

Ea îi ceruse mai înainte arbitrei să oprească partida, fiindcă începuse ploaia și suprafața de joc punea în pericol sportivele.

Mihaela Buzărnescu nu a comunicat valoarea despăgubirii cerute, dar ar putea fi vorba de o sumă importantă, având în vedere că anul trecut a câștigat un milion 115.000 de dolari din premii, iar în sezonul actual a mai adunat doar jumătate, din cauza absenței de la turneele de top.

Ea are șanse mari să câștige, datorită precedentului creat de Eugenie Bouchard, care a fost despăgubită fiindcă a alunecat pe podeaua udă în vestiar la US Open.

WTA a considerat că este vorba de o neglijență a organizatorilor americani și i-a dat dreptate canadiencei.