La Focșani, Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită separat de autorități, care și-au făcut fiecare propriul program. Vor fi două hore ale Unirii, una anunțată de Prefectură și alta de Primărie, la ore diferite.

S-a ajuns în situaţia asta pentru că primarul şi prefectul nu s-au înţeles între ei.

Aşa că vor fi două manifestări: a Prefecturii, la ora 13, în Piaţa Unirii şi a Primăriei, la ora 15, în Piaţeta Teatrului.

Vor fi alocuţiuni în care autorităţile vor vorbi despre Unire, deşi ele sunt dezbinate, vor fi concerte de muzică populară sau corală, defilarea detaşamentului de onoare, marşul cu torţe şi, desigur, hora unirii. Şi într-o piaţă şi în cealaltă.

În anii trecuţi, Focşaniul era vizitat de reprezentanţi ai guvernului sau ai preşedinţiei. De data aceasta, însă, Unirea Principatelor se va face fără invitaţi speciali.