Consiliul de Administraţie al Metrorex l-a numit, în şedinţa de joi, pe Gabriel Mocanu în funcţia de director general interimar, după ce a luat act de demisia Marianei Miclăuş, care a ocupat această poziţie din noiembrie anul trecut.

Anterior, acesta a fost șef al Direcţiei Infrastructură şi Sisteme Informatice, având o experienţă de peste 25 de ani la Metrorex.

“Aşa cum am spus, de la începutul mandatului de ministru, un proiect extrem de important şi o prioritate de infrastructură este Magistrala de metrou M5 Râul Doamnei – Eroilor. Încă de la numirea doamnei Miclăuş în funcţia de director general interimar i-am spus că semnătura pusă pe un document care nu poate fi validat în teren înseamnă semnătura pusă pe actul de demisie. După nenumăratele discuţii tehnice cu toţi factorii implicaţi, de la beneficiar, antreprenor, subcontractori sau furnizori, am atras atenţia asupra termenului de finalizare şi darea în circulaţie cu călători, iar cei care vor greşi trebuie să plătească. După ce toţi cei implicaţi m-au asigurat că termenul de finalizare a acestei magistrale va fi 30 iunie 2020, termen asumat în mod neforţat, i-am transmis doamnei director Miclăuş că, din acel moment, va sta cu mandatul pe masă. Este bine că doamna Miclăuş a înţeles că atunci când eşti într-o funcţie de răspundere pe lângă realizările profesionale, trebuie să îţi asumi şi eşecurile. Vreau să dau totodată un mesaj către toţi cei care nu îşi fac treaba şi cred că încă mai pot promite termene, pe care nu le îndeplinesc, că această vreme a trecut. Toţi trebuie să înţeleagă că sunt puşi în funcţii să presteze un serviciu public în interesul românilor”, spune ministrul Transporturilor, Lucian Bode, într-un comunicat.

Pe 19 noiembrie 2019, ministrul Lucian Bode declara, la un eveniment organizat de Metrorex, că a primit sub semnăturile conducerii Metrorex un grafic asumat, care arată că va putea fi dată în folosinţă Magistrala M5 Drumul Taberei “undeva la mijlocul anului 2020”. Ministrul a subliniat că semnătura pusă pe un document care nu poate fi validat în teren înseamnă “semnătura pusă pe actul de demisie”.

“Ştiu că vă interesează foarte tare ce se întâmplă cu Magistrala M5 Drumul Taberei. Vreau să vă spun, înainte de a mă întreba voi, că la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare, cel mai târziu, veţi avea în detaliu situaţia M5. Voi face o deplasare acolo, vă voi anunţa când voi face această deplasare şi o să vă prezint exact la virgulă care este situaţia şi de ce suntem din păcate în această situaţie. Nu vreau să vorbesc şi să acuz pe cineva în aceste momente de sărbătoare, dar este inadmisibil să dezinformezi un ministru sau un ministru să dezinformeze opinia publică spunând că această magistrală M5 poate fi dată în folosinţă la sfârşitul anului 2019. Am primit sub semnătura fostului director Aldea (Marin Aldea – fostul director general interimar al Metrorex – n. r.) şi a doamnei director Miclăuş (Mariana Miclăuş – actualul director general interimar al Metrorex – n. r.) un grafic asumat care, aşa cum s-a spus şi aici în luările de cuvânt, arată că putem da în folosinţă această Magistrală M5 undeva la mijlocul anului 2020”, le-a spus Bode jurnaliştilor, la evenimentul organizat de Metrorex pentru marcarea celor 40 de ani de la punerea în circulaţie cu călători a primului tronson de metrou Semănătoarea – Timpuri Noi.

Mariana Miclăuş a preluat mandatul de director general interimar al Metrorex de la Marin Aldea, la data de 11 noiembrie 2019.

“Astăzi, 11 noiembrie 2019, Consiliul de Administraţie al Metrorex a luat act de expirarea contractului de mandat de director general provizoriu al domnului Marin Aldea. În conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2016, în aceeaşi şedinţă, Consiliul de Administraţie a mandatat-o pe doamna Mariana Miclăuş să îndeplinească atribuţiile de director general provizoriu, începând cu data de 12.11.2019”, se arată într-un comunicat al Metrorex, remis AGERPRES la acea dată.

Mariana Miclăuş a condus anterior, în cadrul Metrorex, Serviciul Managementul Finanţărilor Externe, având o experienţă de peste 30 de ani în cadrul societăţii.