În urma ploilor torențiale din Maramureș un drum din județ este închis. O groapă uriașă s-a făcut în carosabil iar traficul este deviat.

Probleme din cauza precipitațiilor abundente s-au înregistrat în zona comunei Săcel din județul Maramureș. Un podeț s-a rupt iar o porțiune importantă din drumul național 17 C s-a prăbușit, formându-se un crater imens. Autoritățile s-au deplasat la fața locului și au decis să închidă circulația rutieră între localitățile Săcel și Moisei.

În același timp s-au făcut demersuri la Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj pentru începerea în regim de urgență a lucrărilor de reperații la podeț și la drumul național. Traficul rutier este deviat pe ruta: drumul județean 188, Bogdan Vodă – drumul național 18 Vișeu de Jos – Moisei. Pentru punerea în siguranță a traficului rutier, drumul va rămâne închis în zona afectată până la finalizarea lucrărilor la infrastructura rutieră. Hidrologii spun că pericolul de inundaţii se menține ridicat.