Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat luni dimineața că managerul Spitalului Săpoca a demisionat.

Ministrul Sorina Pintea a declarat că managerul Spitalului de Psihiatrie Săpoca din Buzău a demisionat luni dimineață după ce patru pacienți au murit și alți nouă au fost răniți de un bolnav care i-a atacat cu un stativ de perfuzii.

“Managerul spitalului și-a înaintat demisia în această dimineață”, a anunțat Sorina Pintea, la Buzău.

Sorina Pintea se află la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău pentru a coordona ancheta internă, după ce patru persoane au murit și mai multe au fost rănite grav de un pacient, care i-a atacat cu un stativ de perfuzii.