Ministerul de Interne vrea desfiinţarea mai multor posturi de conducere din Jandarmerie. Aceasta ar urma să funcţioneze după modelul Poliției de Frontieră, în cazul căreia există o comandă regională, spune ministrul Marcel Vela.

El adaugă că analizează o organizare similară şi în cazul poliţiei, dar deocamdată așteaptă reacții din teritoriu.

„Pentru minister va fi bine pentru că se reduc anumite posturi de conducere cu salarii foarte mari, rămînînd astfel economii financiare pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea polițiștilor sau modernizarea unor dotări”, a spus Marcel Vela.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Marcel Vela a comentat azi și acuzațiile lansate de sindicate, care s-au plâns că ministrul face reorganizarea ministerului fără a se consulta cu toate părțile implicate.

„Consultarea sindicatelor urma să se facă și se va face în această săptămână, după ce percepeam toate propunerile din țară. Inspectoratul de Poliție a făcut un exces de zel și a trimis și la inspectoratele județene să vină cu propuneri, asta nu înseamnă că la nivel național nu ne consultăm în această săptămână. A fost o speculație, ca să nu zic o diversiune, ca sindicaliștii să-și mai facă un pic de propagandă electorală, pentru că înțeleg că unii vor să candideze la Parlament „, a spus ministrul de Interne.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.