Primarii orașelor Târgu-Jiu și Motru, precum și cei ai comunelor Bălești și Roșia de Amaradia anunță că se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi, la provocarea omului de afaceri Ștefan Mandachi din Suceava.

În total, 7 primari din județul Gorj au anunțat până acum sprijin.

Marcel Romanescu, primarul PNL al orașului Târgu-Jiu, a anunțat pe Facebook că se alătură protestului.

„Mă alătur demersului inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi. Lipsa infrastructurii rutiere este o problemă a întregii țări și, dacă o astfel de formă de protest ar putea determina factorii de decizie să ia măsuri, atunci nu voi sta deoparte. Sunt convins că mulți cetățeni ai municipiului Târgu-Jiu mi se vor alătura și, în data de 15 martie, la ora 15:00, împreună vom atrage atenția Guvernului că România are nevoie de autostrăzi, iar Gorjul are nevoie de un drum expres”, a anunțat Marcel Romanescu.

La rândul său, primarul liberal al orașului Motru, Gigel Jianu, a declarat, că susține demersul: „Vreau autostrăzi. Încă nu am discutat cu angajații, dar eu susțin demersul”.

Primarul PNL al comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, a declarat că sprijină protestul pentru că este nemulțumit de lipsa infrastructurii.

„Accept provocarea. Mă alătur acestui demers, din lipsa de infrastructură rutieră. Este o problemă la nivelul întregii țări”, a spus Mădălin Ungureanu.

De asemenea, primarul PNL al comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a spus că protestul trebuie susținut.

Până acum, în total, șapte primari din județul Gorj au anunțat sprijin.

Antreprenorul Ştefan Mandachi a declarat, pentru MEDIAFAX, că cei trei primari din Gorj care au decis să se alăture protestului lui sunt un exemplu pentru ceilalți edili: „Un exemplu și pentru primarii moldoveni, care au pornirea mai grea. E șansa noastră!”.

Afaceristul Ștefan Mandachi, din Suceava, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova, i-a provocat pe români să se alăture protestului lui: să oprească activitatea în 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute.

Mai mulți oameni de afaceri s-au alăturat deja demersului.