Aflat după gratii, fostul lider al social democrațilorsusține că formula de conducerea PSD stabilită la congresul partidului din 29 iunie nu a fost aleasă legal.

Procesul se află în faza de apel, după ce Tribunalul Bucureşti a respins prima solicitare a lui Liviu Dragnea.

Condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția CopiluluiTeleorman – Liviu Dragnea contestă modificările la statutul partidului şi înregistrarea la Tribunal a noii conduceri, rezultate în urma congresului din vară când Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcţia de preşedinte al PSD.

Cererea lui Liviu Dragnea are legătură cu dosarul angajărilor fictive de la Teleorman.

Dragnea invocă faptul că judecătorii au decis, în privinţa celor două persoane angajate fictiv la Direcția pentru Protecția copilului Teleorman, că a fost comisă o fraudă, iar astfel activitatea PSD Teleorman, unde au lucrat efectiv cele două, ar fi fost ilicită în perioada 2006 – 2012, motiv pentru care organizaţia ar fi trebuit dizolvată.

Fostul preşedinte al PSD mai susţine posibilitatea dizolvării PSD, deoarece la congresul din 29 iunie au votat şi reprezentanţii PSD Teleorman.