Haideți să facem un exercițiu de sinceritate: Ce vă vine în minte când auziți cuvântul „virus”? Boală, spital, medici…? Poate altcândva, un laptop care nu mai funcționează…? Pentru biologi, virusurile nu sunt bune sau rele. Pur și simplu, sunt o parte a evoluției vieții pe Pământ, și spun oamenii de știință, virusurile sunt cam la fel de vechi ca viața însăși. Foarte probabil, faptul că aproape toate mamiferele nasc pui vii este rezultatul unei infectări de acum câteva sute de milioane de ani.

Învariabil, natura găsește soluții. Și chiar dacă vi se pare nefiresc să stați mai mult în casă, trebuie să știți că multe specii intră în izolare pentru a combate răspândirea bolilor. Printre altele, e vorba despre specii de pești și broaște, furnici și albine, dar și de „verii” noștri cimpanezei, cu care împărțim peste 98% din ADN.

Victor Marin a purtat o discuție despre virusuri cu biologul Alexandru Stermin.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.