Ludovic Orban a anunțat, luni seară, că demisionează din funcția de prim-ministru, la o zi după alegerile parlamentare.

„Am luat decizia să-mi depun mandatul de prim-ministru. Decizia are un obiectiv foarte precis. Trebuie demarate negocierile pentru un nou guvern. România are nevoie de un guvern responsabil.

Vreau ca decizia mea de astăzi să arate că nu mă cramponez de funcția de prim-ministru.

Negocierile trebuie să ducă la un guvern de centru-dreapta care susțin cu claritate orientarea euroatlantică a României”, a spus Orban.

Înainte de declarația premierului, Klaus Iohannis a spus că „se cristalizează” o coaliție de centru-dreapta care va putea să propună un guvern de coaliție.

Totodată, Iohannis spune că, peste câteva zile, va convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament.

Reamintim, scrutinul parlamentar din weekend a adus surprize și o prezență la urne foarte redusă, de nici 32%.

Teama de infectare cu coronavirus, nemulțumirea față de actuala clasă politică, dar și comoditatea pot fi explicațiile pentru această realitate. Absenteismul ar putea face ca viitoarea legislatură să aibă cea mai redusă legimititate de după Revoluție.

Conform rezultatelor parțiale, social-democrații conduc cu un scor de aproape 30%, urmați fiind de liberali, cu peste 25%.

Podiumul este completat USR-PLUS, cu un rezultat sub așteptări de aproximativ 15%.

Surpriza acestui scrutin parlamentar este Alianța pentru Unirea Românilor. Cu un scor de 9%, mult peste cel anunțat de exitpoll, formațiunea unionistă a transmis că nu va intra în nicio coaliţie de guvernare.

Formațiunea se află pe primul loc în opţiunile românilor din Italia şi pe locul al doilea în Spania. AUR s-a promovat în campanie cu mesaj anti-maghiar, anti-occidental și anti-restricții impuse de pandemie.