Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că formațiunea sa a strîns peste 233 de semnături pentru moțiunea de cenzură.

Aceasta va fi depusă cel mai probabil luni.

El a adăugat că ultimele negocieri vor fi purtate joi, cu parlamentari individuali.

„Cînd vom avea toate semnăturile la locul lor, după finalizarea discuțiilor vom anunța cifra finală a numărului de semnatari care susțin moțiunea de cenzură.

Am trecut de 233 de semnături.

Cel mai probabil moțiunea va fi depusă luni.  Cel mai probabil, după cum este calendarul prevăzut în Constituție se va dezbate și vota luni sau marți, 7 sau cel tîrziu 8 octombrie”, a declarat Ludovic Orban, la TVR 1.

„Negocierile se vor finaliza în jurul zilei de joi și vom fi pregătiți să anunțăm oficial rezultatul acestor discuții. Mai avem negocieri programate cu parlamentari individuali”, a adăugat Orban.

Potrivit acestuia, ALDE și Pro România vor susține moțiunea de cenzură și vor vota la vedere.

Deputatul USR Stelian Ion afirmase anterior, în cadrul emisiunii Piața Victoriei, de la Europa FM, că moțiunea de cenzură are șanse reale.

„Este clar că există un sprijin.

Important este ca cei care au semnat să-și respecte angajamentul și să fie prezenți în momentul votului.

Nu a fost ușor să-i convingem pe cei din Pro România și ALDE să se alăture – vor vota moțiunea pentru că așa consideră că îi avantajează din punct de vedere politic”, i-a spus Stelian Ion lui Tudor Mușat.