Pensiile speciale ale parlamentarilor trebuie eliminate, a declarat marţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a arătat că aceasta este o problemă sensibilă şi niciunul dintre parlamentari nu a pus condiţia, înainte de a se afla pe listă, că doreşte o astfel de indemnizaţie.

“Ştiu că nu o să le convină colegilor mei parlamentari, dar eu le spun că nu se moare din asta. Sunt acele indemnizaţii speciale pentru parlamentari, eu am renunţat la ea, mi-am dat demisia cu o zi înainte de a mi se încheia mandatul ca să nu pot să beneficiez. Am mărit pensiile, se vor mări în continuare, dar această problemă a indemnizaţiilor speciale pentru pensionarii din Parlament rămâne o problemă sensibilă şi eu cred că trebuie să o abordăm cu curaj şi frontal, cred că această indemnizaţie specială pentru parlamentari nu trebuie să mai existe. Niciunul dintre cei care sunt parlamentari acum nu au pus condiţia, înainte de a fi puşi pe listă, că vor acea indemnizaţie specială. Eu cred că trebuie să o eliminăm şi putem să o eliminăm. După alegeri o să discutăm mai multe”, a afirmat Dragnea, la Adevărul Live.