FCSB a terminat la egalitate partida cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 4-a de play-off a Ligii 1.

Vicecampioana a deschis scorul prin Florin Tănase (12), dar Gaz Metan a restabilit egalitatea după pauză, prin Sergiu Buş (58), la capătul unei acţiuni personale. FCSB a rămas în zece oameni din min. 76, când Tănase a primit al doilea cartonaş galben, dar a fost aproape să obţină victoria, prin golul marcate de Adrian Petre (90+3), din penalty, după o eroare a lui Marius Constantin, care l-a faultat pe Adrian Niţă. Medieşenii au smuls egalul, marcând la ultima fază a partidei, prin debutantul danez Thomas Juel-Nielsen (90+4), notează Agerpres.

Puternic afectată de accidentări, FCSB a aliniat o echipă cu câţiva juniori, precum Pantea, Perianu, Niţă.

FCSB rămâne cu o singură victorie în ultimele opt etape şi se îndepărtează tot mai mult de primul loc. Roş-albaştrii au înregistrat patru egaluri şi trei înfrângeri.

În schimb, Gaz Metan nu are nicio victorie în play-off, iar ultimele trei partide s-au încheiat las egalitate.

În sezonul regulat, Gaz Metan a surclasat-o pe FCSB cu 4-0 la Mediaş, iar FCSB s-a impus în retur cu 2-0.