FC Botoşani și Universitatea Craiova au remizat, scor 2-2 (2-1), luni seara, în ultimul meci din etapa a 18-a a Ligii 1 de fotbal.

Meciul a fost marcat de mai multe decizii controversate de arbitraj, notează Agerpres.

Universitatea a reuşit să deschidă scorul prin bosniacul Elvir Koljic (’31).

Gazdele au egalat rapid, prin congolezul Herve Kage (’35).

FC Botoşani a trecut în avantaj, prin golul marcat de francezul Malcom Edjouma (’42), iar oaspeţii au egalat prin brazilianul Gustavo (’57).

Universitatea venea după trei înfrângeri consecutive, cu Farul, FC Argeş şi FCSB.

FC Botoşani are o singură victorie în ultimele nouă etape, două eşecuri şi şase egaluri.

În tur, FC Botoşani s-a impus cu 2-1.