Reprezentanții celor 22 state care fac parte din Parchetul European l-au votat pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert, pe primul loc în cursa pentru funcția de procuror-șef.

Îi urmează Laura Codruța Kovesi și candidatul german Andres Ritter.

Votul este unul indicativ, care ar putea fi urmat de alte asemenea consultări.

Votul indicativ s-a făcut în două etape – fiecare stat membru a întocmit un clasament propriu, după care s-a trecut la media punctajelor.

Potrivit adevarul.ro Guvernul Dăncilă ar fi mandatat-o pe Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, să-i acorde punctaj minim Codruţei Kovesi la votul din COREPER, for al Consiliului UE.

Kovesi mai poate ajunge în fruntea Parchetului European doar dacă se clasează pe primul loc la votul din Comisia LIBE a Parlamentului European.

Cu alte cuvinte, Guvernul PSD s-a folosit de un vot secret pentru a bloca un candidat român.

Laura Codruţa Kovesi a ieşit pe locul doi, cu 29 de voturi, la egalitate cu procurorul german, dar la mare distanţă de procurorul francez – 50 de voturi.

Luni, Comisia LIBE (Libertăţi Civile, Jutiţie şi Afaceri Interne) şi Comisia de control bugetar din Parlamentul European vor avea o şedinţă comună pentru a-i audia pe cei trei candidaţi. Va rezulta un nou clasament. Dacă pe primul loc va ieşi tot procurorul francez Jean-Francois Bohnert, competiţia se încheie cu succesul Franţei. În schimb, dacă Laura Codruţa Kovesi se va clasa pe primul loc după votul din LIBE, atunci mai urmează o negociere politică între Parlamentul European şi Consiliul UE, prezidat de România, deci va fi implicat din nou Guvernul Dăncilă. Patru români sunt membri de drept în cele două comisii din Parlamentul European care o vr audia pe Kovesi: Monica Macovei (independent), Csaba Sogor (UDMR), Traian Ungureanu (PNL) şi Cătălin Ivan (independent).

Alte audieri vor avea loc în Comisia de control bugetar. Un reprezentant al Parlamentului va negocia apoi cu ambasadorii din statele-membre – numele agreat va fi supus votului secret al plenului.

Guvernul României nu susține candidatura Laurei Codruța Kovesi: fosta procuroare-șefă a DNA e chiar cercetată de secția specială de anchetă a magistraților din Parchetul General.