La 5 ani de la tragedia din Colectiv, un lanț uman a fost format până la clubul bucureștean direct de pe treptele de la Curtea De Apel Bucuresti.

În memoria victimelor, în ultimii cinci ani au fost organizate marșuri, concerte caritabile și expoziții, iar în fața clubului a fost ridicat un monument. Numărul celor care au murit din cauza incendiului din clubul Colectiv a crescut, în 2017, la 65.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015. Clubul se afla într-o fostă hală a fabricii Pionierul, din sectorul 4 al Capitalei. Câteva sute de tineri au mers acolo pentru a participa  la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care își lansa un nou album.

Focul a fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului.  Printre cei care veniseră la concert se aflau numeroși artiști, fotografi, jurnaliști, arhitecți, studenți, dar și cetățeni străini și câțiva minori.

Tragedia de la Colectiv, modul în care au reacționat autoritățile au scos în stradă mii de oameni. Mai întâi în marșuri tacute, apoi în proteste al caror principal slogan a fost “Corupția ucide”.  A fost reacția societății în fața informațiilor că autorizațiile de funcționare a clubului fuseseră obținute fără ca autoritățile să verifice singuranța spațiului.

În urma protestelor, guvernul lui Victor Ponta demisionează.  Într-un târziu demisionează și  primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Sunt arestate pentru 30 de zile 11 persoane: patronii Clubului Colectiv, reprezentanții firmei care s-a ocupat de efectele pirotehnice și  inspectorii ISU care au făcut verificările la Club. Între timp, patronii de la Colectiv au fost trimiși în judecata. Majoritatea cercetărilor trenează.

După tragedia din Clubul Colectiv am numărat vieți pierdute și vieți care atârnau de un fir de ață. A ieșit la iveală  dezastrul din spitale, au apărut victimele infecțiilor nosocomiale și am aflat că de fapt dezinfectanții nu dezinfectează. Au murit 65 de tineri și alți cel puțin 150 au nevoie și acum de îngrijiri medicale după ce au suferit arsuri.

În decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti anunță primele sentinţe – fostul primar al Sectorului 4 a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare.

În motivarea deciziei de condamnare, publicata in martie 2020, judecatorul sustine ca tragedia de la clubul Colectiv este rezultatul unei activitati infractionale in lant. Procesul nu a fost încheiat. La cinci ani de la tragedie, dosarul încă se judecă.

Înainte de ora 18, pe trepetele de la Curtea De Apel Bucuresti au fost așezate portretele celor care și-au pierdut viața la Colectiv:

De la Piața Unirii și până la Clubul Colectiv a fost creat apoi un lanț uman, format din voluntari, părinți, rude, prieteni. Tăcuți, cu lumânări aprinse în mâini și feriți de ploaie sub pelerine sau umbrele.

Supraviețuitori, părinți, rude ale celor care au murit, dar și observatori ai societății românești s-au aflat pe frecvențele Europa FM și pe europafm.ro în Ediția Specială realizată la 5 ani de la Colectiv: