La ora 21:00, peste 10.000 de protestatari adunați în centrul Capitalei și-au aprins luminile telefoanelor mobile și au încercat să cânte imnul ”Deșteaptă-te române”.

Momentul a fost precedat de un val de huiduieli la adresa guvernanților, dar și de scandările ”Demisia” și ”Hoții”. Dacă la alte proteste din Piața Victoriei participanții au reușit să se sincronizeze în timpul intonării imnului, de această dată unii au continuat să scandeze, în timp ce alții au încercat să cânte prima strofă a imnului.

Alte orașe în care s-au adunat protestatri duminică seară sunt Sibiu, Cluj- Napoca, Iași, Timişoara, Braşov, Oradea și Galaţi. Oamenii s-au adunat pentru a protesta faţă de OUG nr.7/2019, prin care s-au adus modificări legilor Justiţiei.

Protestatarii scandează împotriva ordonanţei de modificare a legilor justiţiei, dar şi împotriva Guvernului şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că pentru organizarea manifestaţiei din Piaţa Victoriei nu au fost respectate condiţiile legale.

“Pentru organizarea acestei manifestaţii nu au fost respectate condiţiile legii adunărilor publice în vigoare, aceasta fiind anunţată pe reţelele de socializare, în mediul online şi în mass-media. Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea şi liniştea publică şi va lua toate măsurile pe care le consideră necesare, astfel încât să prevină incidentele care ar putea tulbura ordinea publică pe timpul desfăşurării acestei manifestaţii”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Jandarmeria Capitalei.

PROTESTUL DIN BUCUREȘTI VIDEO LIVE

Protestul din București „Abrogați și apoi plecați”

Protestul din București „Abrogați și apoi plecați”LIVE TEXT DIN ȚARĂ: https://www.europafm.ro/protestul-abrogati-si-apoi-plecati-in-tara-live-text-foto/Transmisiune realizată de Privesc.Eu

Publicată de Radio Europa FM pe Duminică, 24 februarie 2019