Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se va consulta cu Parlamentul în vederea lărgirii ariei de curprindere a Referendumului.

Cu alte cuvinte, preşedintele intenţionează convocarea Referendumului pe 26 mai, nu doar pe probleme legate de Justiţie, ci şi pe alte domenii, astfel încât – aşa cum a declarat preşedintele – consultarea populară să fie mai puternică.

“Asaltul asupra Justiţiei nu se mai termină. Totul a început cu OUG 13 , care a scos atâţia oameni în stradă. Au vrut atunci să dea amnistie şi graţiere. Iar PSD nu a renunţat la tema aceasta. Işi doresc amnistie şi graţiere pentru corupţi. Eu nu pot să accept să fie amnistie şi gratiere pentru corupţi.

PSD acţionează prin OUG, care se dau netransparent, fără consultări prealabile, fără să explice de ce e enevoie de OUG. Asta se întâmplă în domenii foarte importante, iar acest lucru nu se poate tolera mai departe. E obligatoriu modul de folosire a OUG.

Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din problemele pe care le generează guvernarea PSD.

Voi face o nouă consultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a Referendumului, pentru a-l face mai puternic.

Cer PSD să nu mai emită OUG cel puţin în ce priveşte Justiţia şi politica penală ” – a declarat preşedintele Klaus Iohannis.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 675