„Această întâlnire a fost programată cum nu se putea mai bine, având în vedere că România își exercită în prezent primul mandat la Președinția Consiliului Uniunii Europene și că, în această calitate, am organizat recent Summitul de la Sibiu, în care s-a discutat despre viitorul Uniunii Europene. Totodată, am avut alegerile pentru Parlamentul European și referendumul pe tema justiției pe care l-am convocat în România și, dacă pot să spun așa, pe care l-am câștigat împreună cu românii. Concluzia, după scrutinul din 26 mai, este una foarte simplă și doresc să o împărtășesc și cu dumneavoastră: românii au spus ferm că își doresc un parcurs european pentru România, în ciuda încercărilor eșuate de a slăbi încrederea cetățenilor în proiectul european”, a spus Klaus Iohannis, marți, la Forumul Internațional al Societății Civile.

Înainte de începerea consultărilor cu partidele politice, Klaus Iohannis a declarat că se poate constitui o nouă majoritate parlamentară.

La Cotroceni au loc azi și mâine consultări ale președintelui Klaus Iohannis cu principalele forțe politice. Partidul Naţional Liberal este prima formaţiune cu care preşedintele Iohannis se consultă pentru stabilirea “direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai”.

Şeful statului mai are programate marţi consultări cu reprezentanţii USR şi cu cei ai UDMR.

Consultările vor continua miercuri cu reprezentanţii PMP, ALDE, ai grupului parlamentar PRO Europa, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi PSD.