Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat pe contul său de Twitter la tragedia în desfășurare la această oră în Paris, unde catedrala Notre Dame este cuprinsă de flăcări.

“Știri sfâșietoare vin de la Paris. #NotreDame, un simbol istoric al culturii europene, este în flăcări în această seară. România este alături de Franța.”, a scris președintele, pe Twitter, în limba engleză.

Potrivit ministerului de Interne din Franța, nu există victime. Catedrala Notre Dame adăposteşte obiecte de o valoare şi vechime considerabilă. Relicvarul conţine inelul coroanei de spini a Mântuitorului, precum şi alte relicve care amintesc de patimile Domnului, cumpărate de regele Louis, în 1238. De asemenea, orga, datând de la 1730 şi restaurată la 1962, este şi cea mai mare din Franţa. Catedrala Notre Dame din Paris a inspirat mai multe opere literare sau artistice.