Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul ședinței plenare a Coaliției pentru Dezvoltarea României, că țara are nevoie de infrastructură, aceasta presupunând inclusiv transportul public, și a criticat activitatea unor primari, spunând că ei pot fi “sancționați” la vot.

“Vedeți cei care care locuiți în București sau în jur că deja o navetă de câțiva km devine un calvar pentru că infrastructura nu face față. Dacă vorbim de infrastructură, nu trebuie să ne gândim doar la autostrăzi, dar e transportul rutier, pe cale ferată, cel public, total deficitar”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a criticat activitatea unor primari în acest sens.

“Dacă ne uităm la peocupările guvernanților și edililor, rămâi trăsnit. Se ocupă de cu totul altceva decât e nevoie pentru a face România mai funcțională. Această decorelare între nevoia românilor și mediul de afaceri si preocupărie politicienilor trebuie corectată. Această corecție se numește alegeri”, a mai spus președintele.

Șeful statului a declarat că ar fi nevoie de un pact pe infrastructură, deși nu încurajează semnarea de pacturi doar pentru ca ele să fie făcute.

“După pactul semnat pe apărarea, în politică s-a ajuns la pactomanie.Prea multe înțelegeri au fost proforme. Doar că în practică mai urma ceva…implementarea, care nu s-a făcut. Să nu mai menționăm situațiile în care ați semnat diferite înțelegeri care ulterior au fost ignorate”.