Klaus Iohannis și-a făcut astăzi bilanțul primului mandat de președinte. Șeful statului a vorbit la Cotroceni despre atacul PSD la justiție, prin OUG 13, amnistia și grațierea sau încercarea de a schimba codurile penale și pârghiile constituționale pe care le-a folosit pentru a stopa acest lucru.

„Prezentare publică a bilanțului meu de mandat de 5 ani de președinte. Au fost provocări și pericole ca țara noastră să iasă de pe traiectoria democratică și proeuropeană. În ciuda multiplelor adversității politice am consolidat temelia pe care să ridicăm în anii care vin România normală. Mandatul de preeșdinte l-am primit din partea cetățenilor și de aceea e necesar un exercițiu de transparență cu un bilanț pe care mi-l asum. Am dorit să fac această prezentare acum, după alegerile prezidențiale, pentru că un astfel de demers este instituțional și nu trebuie supus unei campanii electorale”, a afirmat Klaus Iohannis în declarația de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Președintele Iohannis a amintit și despre cei 2% din PIB alocați apărării și a precizat că aceasta „este o decizie majoră care face din România un partener credibil și puternic în NATO și asigură finanțarea, modernizarea și dotării Armatei României.

El a adus în discuție și prima vizită la Casa Albă și întrevederea cu președintele SUA Donald Trump.

„Fiind proeuropean am reușit ca România să devină un membru respectat în UE. În cadrul Summitului din 9 mai a.c. de la Sibiu, toți liderii europeni și-au luat răspunderea să continue împreună proiectul european”, a mai explicat Iohannis.

Șeful statului a adăugat că a folosit toate mecanismele constituționale pentru a dejuca planul și încercarea PSD de a acapara statul și slăbi justiția din România.

„În plan intern buna funcționare a autorităților publice s-a aflat înc entrul preocupărilor mele ca președinte. În ultimii 3 ani s-a încercat acapararea întreb statului român și slăbirea justiției. Pentru a contracara aceste forțe profund nedemocratice care au încercat oprirea luptei anticorupție am uzat e toate pârghiile constituționale. OUG 13 nu a intrat în vigoare. Amnistia și grațierea, aceste priorități zero pentru PSD nu au fost obținute, codurle penale favorabile infractorilor nu au intrat în vigoare”, a mai spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a amintit și de referendumul pe justiție.

„Totodată am inițiat referendumul privind justiția în care peste 6 milioane de români au spus că statul de drept trebuie consolidat. Atât pe cei din țara, cât și pe cei din Diaspora, aceștia din urmă supuși unor umilințe. Această situație de netolerat a încetat în momentul în care am cerut introducerea votului prin corespondență. Încă de la începutul mandatului mi-am propus o agendă extinsă în ceea ce privește modernizarea și recredibilizarea instituțiilor publice”, a conchis Iohannis.

Un alt „proiect de suflet” a fost cel al României Educate, precum și de facilitare votului prin corespondență pentru românii din Diaspora sau promovarea culturii, apărarea patrimoniului cultural.

Documentul care conține bilanțul primului mandat al președintelui Klaus Iohannis în perioada 2014-2019 are peste 800 de pagini.