Într-un mesaj postat pe Instagram, Liam Howlett scris că Keith Flin, colegul său din trupa britanică The Prodigy, s-a sinucis, relatează DJ Mag.

“Sunt în stare de şoc, confuz şi cu inima frântă”, a mai notat compozitorul formaţiei.

Autorităţile au fost alertate în cursul dimineţii de luni.

Când au ajuns la domiciliul cântăreţului din oraşul Dunmow, criminaliştii l-au găsit pe Keith Flint fără suflate.

Poliţia din Essex a anunţat că decesul nu este considerat moarte suspectă.

Membrii trupei şi-au exprimat într-un comunicat “starea profundă de şoc şi tristeţe” faţă de moartea lui Keith Flint, pe care l-au descris ca “un pionier, un inovator şi o legendă” a muzicii.

“Nu îl vom uita niciodată”, au adăugat cei doi.


Keith Flint, cunoscut pentru aspectul său punk, se întorsese în Marea Britanie dintr-un turneu prin Australia.

În luna mai, era prevăzut un turneu în SUA.

Trupa The Prodigy a devenit celebră cu hituri precum ”Firestarter” şi ”Breathe” şi este cunoscută pentru fuziunea stilurilor techno, breakbeat şi acid house,  consolidată în petrecerile ilegale de pe scena rave britanică şi în atitudinea lor anti-sistem

Keith Flint se număra printre figurile legendare ale scenei muzicale britanice, având o prezență pe scenă plină de energie, dar și un aspect fizic ieșit din comun, mai ales cu coafura și tatuajele sale.

Născut în Redbridge, estul Londrei, acesta s-a mutat în Braintree, Essex, pe când era copil și l-a cunoscut pe cofondatorul trupei The Prodigy Liam Howlett la un club de noapte din acest oraș.

Inițial, Keith Flint a fost dansatorul trupei și a debutat ca solist cu piesa “Firestarter”, cu care a devenit celebru la nivel mondial.

În noiembrie 2018, The Prodigy și-a lansat al şaptelea de studio, după o pauză de trei ani, cu titlul “No Tourists”. Materialul discografic era o continuare a albumului “The Day is My Enemy”, lansat în 2015.

În 2015, după lansarea celui de-al şaselea album de studio, “The Day is My Enemy”, în ciuda succesului pe care încă îl înregistrau, după peste 25 de ani de carieră, cei trei luau în calcul pentru prima dată varianta retragerii, declarând la momentul respectiv că nu mai vor să lanseze albume de studio, procesul în sine durând prea mult timp, şi că ar prefera să le înlocuiască cu EP-uri.

The Prodigy a fost înfiinţată în 1990, iar primul album, “Experience”, a fost lansat în 1992, fiind urmat de “Music for the Jilted Generation” (1994), “The Fat of the Land” (1997), “Always Outnumbered, Never Outgunned” (2004), “Invaders Must Die” (2009) şi “The Day Is My Enemy” (2015).

Printre piesele care au adus faimă grupului se numără “Voodoo People”, “No good”, “Firestarter”, “Breathe” şi “Smack My Bitch Up”.

Nominalizată la două premii Grammy şi cu vânzări de peste 30 de milioane de albume la nivel mondial, trupa The Prodigy a primit numeroase distincţii, precum două Brit Awards, trei MTV Video Music Awards și cinci MTV Europe Music Awards.