Judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din data de 27 septembrie vor fi desemnaţi astăzi, prin tragere la sorţi.

„În ziua de 30 iulie, la ora 13.00, vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central”, se arată într-un comunicat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şedinţa publică va avea loc la sediul ICCJ, cu respectarea regulilor sanitare în contextul epidemiei de COVID-19.

Alegerile locale sunt programate pentru data de 27 septembrie.