Magistrații Curții de Apel București au decis că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securității, însă decizia nu este definitivă.

Fostul şef al statului a declarat după pronunţarea judecătorilor, pentru agenţia Mediafax, că va contesta decizia Curții de Apel București.

„Verdictul Curții îl iau ca atare. Voi contesta în instanța superioară verdictul”, a declarat Traian Băsescu, pentru MEDIAFAX.

Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a  constatat calitatea de colaborator al Securității, dar Traian Băsescu a negat acuzaţia, iar instituţia s-a adresat instanţei.

„Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian”, se arată în minuta judecătorilor Curții de Apel București, potrivit agenţiei Mediafax.

Fostul președinte poate face recurs la decizia magistraților în 15 zile de la comunicare.

La ultimul termen din dosar, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securități, așa cum a susținut în repetate rânduri. „Nu il comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS, ne va impăca un al treilea, judecătorul. (…) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, la Curtea de Apel București.