DISTRIBUIȚI

Ultima probă scrisă din această sesiune, testul la alegere al profilului şi specializării, este programată joi.

Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

* susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
* susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.