Jocurile Olimpice de la Tokyo din vară au fost cele mai urmărite din istorie, potrivit unui studiu realizat la solicitarea Comitetului Internațional Olimpic.

Jocurile din Japonia au fost primele care s-au desfășurat fără public, din cauza restricțiilor generate de pandemia de coronavirus. Evenimentul sportiv a înregistrat însă și o altă premieră – a avut cel mai mare număr de spectatori virtuali.

Acoperirea oficială a Jocurilor Olimpice 2020, prin platformele digitale şi canalele asociate acestora, a generat 28 de miliarde de vizualizări video în total, reprezentând o creştere de 139% în comparaţie cu ediţia anterioară a Jocurilor Olimpice, cea de la Rio din 2016, arată rezultatele studiului.

Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic, spune că evenimentul a fost un succes pentru sportivi dar și pentru public, mai ales cel tânăr.

Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au desfășurat între 23 iulie și 8 august 2021.

Citește și: Al treilea studiu de fezabilitate pentru A8, depus incomplet. Proiectul nu se mai află pe lista priorităților guvernamentale | AUDIO

Autor: Cristina Bălău


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.