Tânăra şi promiţătoarea jucătoare americană de tenis Coco Gauff a anunţat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind testată pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2.

“Sunt atât de dezamăgită”, a scris sportiva, în vârstă de 17 ani, pe contul său de Twitter.

“Să reprezint Statele Unite la Jocurile Olimpice a fost întotdeauna un vis pentru mine şi sper să am alte ocazii de a-l realiza, pe viitor”, a adăugat americanca.

În 2021, Coco Gauff a atins, pentru prima oară în carieră, sferturile de finală într-un turneu de Mare Şlem, la Roland Garros.

În luna mai, ea a câştigat al doilea său titlu WTA, la Parma (Italia), după ce în 2019 s-a impus în turneul de la Linz (Austria).

Aflată pe locul 25 în ierarhia WTA, Coco Gauff va rămâne o perioadă în carantină, completează astfel lista jucătoarelor şi jucătorilor care au declarat forfait pentru JO 2020, din diferite motive, pe care se mai află Simona Halep sau Bianca Andreescu.