Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincție a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Cel mai titrat canoist român din istorie a fost omagiat în cadrul unei festivități desfășurate la Casa Olimpică. Distincția i-a fost oferită de președintele COSR, Mihai Covaliu.

Patzaichin este recompensat de COSR la 29 de ani după ce Comitetul Internațional Olimpic i-a acordat Colanul de Platină, cea mai înaltă distincție a acestui for. Cu lacrimi în ochi, fostul mare campion a spus că deși nu mai activează în cadrul COSR, rămîne alături de mișcarea olimpică din România, pe care încearcă să o promoveze în rîndul tinerilor.

Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit, Ivan Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, la care a cîștigat patru medalii de aur și trei de argint, iar palmaresul său mai include 9 titluri mondiale și unul european. Acum în vîrstă de 69 de ani, el se ocupă de Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23”, organizație implicată în promovarea ecoturismului și a zonelor din Delta Dunării.