Trupa IRIS – Nelu Dumitrescu a lansat cel mai recent single, ”Un alt format”, primul după ce trupa IRIS apare în două formule, una cu Nelu Dumitrescu și o alta cu solistul Cristi Minculescu.

Piesa a fost compusă și înregistrată în perioada pandemiei, lucru care se reflectă în versurile și mesajul melodiei, acestea fiind realizate de către Eliza Manda.

”Un alt format” este rezultatul unei colaborări virtuale cu doi artiști suedezi, Jan Kennet Bingegard și Jan Lund.

Videoclipul ”Un alt format” a fost realizat de către Ionuț Trandafir.

„Distanțarea socială și evenimentele care constituie acum realitatea noastră ne-au făcut să reflectăm asupra trecutului, asupra lucrurilor pe care le luam de bune și nu le apreciam la adevărata lor valoare. Regulile jocului sunt acum altele și e important să ne adaptăm, nu să ne împotrivim. Lucrurile evoluează, fie că vrem noi sau nu”, a declarat fondatorul și liderul formației IRIS – Nelu Dumitrescu.