Elevii de liceu au susținut astăzi prima probă la simularea examenului de Bacalaureat, cea la limba si literatura română.

Toți au avut de rezolvat câte 3 subiecte cu mai multe cerințe.

La fel ca în cazul simulării la Evaluarea Națională, Consiliul Naţional al Elevilor a continuat protestul la adresa ministerului educației și i-a îndemnat pe elevi să dea foaia goală.

Elevii de clasa a XI-a, profil uman, au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularităție de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată.

Pe de altă parte, elevii de clasa a 12a au avut printre altele de comentat un fragment din poezia „Toamnă de suflet”, a lui Tudor Arghezi, sau de redactat un eseu în care să prezinte relația dintre două personaje într-un roman interbelic studiat.

Consiliul Naţional al Elevilor a continuat protestul început la simularea Evaluării Naţionale și i-a îndemnat pe elevi să dea foaia goală, ca semn de nemulțumire la adresa sistemului de învățământ.

Unii s-au alăturat acestui manifest, altii in schimb au preferat să susțină simularea de examen.

Simulările la bac se vor desfășura până la finalul acestei săptămâni, iar rezultatele se vor afisa pe 29 martie.