Prin vocea șefului statului, România salută convenirea parteneriatului dintre UE şi Marea Britanie privind relaţiile viitoare, după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

„Acordul va proteja interesele companiilor şi ale cetăţenilor români – obiective-cheie ale României în aceste tratative”, scrie Klaus Iohannis într-un mesaj publicat, joi, pe Twitter în care felicită negociatorul-şef din partea UE, Michel Barnier, şi echipa sa.

Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, cu doar câteva zile înainte ca Londra să iasă din piaţa unică a UE.

Respectivul acord este „corect, echilibrat şi bun” şi merită luptat pentru el, a declarat şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters.

„A fost un drum lung şi sinuos. Dar avem un acord bun, pe care îl putem prezenta. Este corect, este echilibrat şi este lucrul bun şi responsabil de făcut pentru ambele părţi”, a spus Ursula von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă