Noi informații în dosarul în care fosta șefă a biroului financiar-contabil a Institutului Clinic Fundeni şi şeful biroului Achiziţii Publice au fost trimişi în judecată de DNA după ce ar fi oferit unor oameni de afaceri informaţii pentru ca aceştia să poată încheia mai multe contracte de echipamente şi produse medicale cu spitalul.

Publicația Gândul prezintă stenograme ale unor discuții din care reiese că inculpata era recompensată pentru serviciile sale cu sejururi în destinații precum Londra, Barcelona, Paris sau Dubai.

Interceptările procurorilor DNA arată că directoarea biroului financiar-contabil era sigură pe poziția ei atunci când negocia cu firmele pe care le favoriza, însă publicația Gândul face publică o discuție în care Emilia Grigore mărturisește că îi este frică. Discuția avea loc în perioada în care Curtea de Conturi efectua controale la Institutul Oncologic.

Interceptările arată că profitul obținut în urma câștigării la foc automat a licitațiilor trucate de Emilia Grigore trebuia păstrat sau cheltuit în așa fel încât reprezentanții Fiscului să nu suspecteze ceva.

În ceea ce privește plimbările, primite ca recompensă, unul dintre cei doi complici avertizează în timpul acestei discuții că ”directoarea medicală” a fost o ”proastă” fiindcă a plecat în America pe banii unei firme care câștigase una dintre licitații, în acest fel expunându-se mai mult decât ar fi fost cazul.

Emilia Grigore şi Adrian Pârvulescu, la data faptelor şef Birou Achiziţii Publice în cadrul Institutului Oncologic Fundeni, au fost trimişi în instanţă de procurorii DNA acum trei luni, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei.