Pentru prima dată de la debutul pandemiei, Inspectoratul Școlar București amenință cu desfacerea contractului de muncă cadrele didactice care refuză să predea online.

De astăzi, încă nouă școli din Capitală intră în scenariul roșu, iar inspectorii încep controalele pentru a vedea dacă învățătorii și profesorii folosesc platformele educaționale puse la dispoziție gratuit de Google și Microsoft.

„Se vor supune toate situațiile acestea spre analiză și se vor aplica măsurile legale. Se poate ajunge până la comisia de disciplină, și în urma analizei situației și motivelor pentru care acești profesori refuză să continue învățarea de acasă, se poate ajunge la sancțiuni drastice. Ce înseamnă sancțiuni drastice? Până la desfacerea contractului de muncă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București, Roxana Cercel.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ieri, 14 școli din București au cerut schimbarea scenariului de învățare, mai spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București. În majoritatea, au apărut focare de Covid. În acest moment, 18 unități din cele peste 600 se află în scenariul roșu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La nivel național, încă sunt aproximativ 700 de școli care nu și-au activat conturile pe platformele educaționale puse la dispoziție gratuit de Google și Microsoft, potrivit Ministerului Educației.