Parlamentarul PSD de Giurgiu care are o condamnare definitivă a fost audiat de câteva ori în comisia juridică în ultimul an, fără ca senatorii să ia o decizie.

Vă amintim, procurorii investighează motivele pentru care Senatul nu a dat curs unei sentinţe judecătoreşti şi nu a încetat mandatul senatorului Cristian Marciu, deşi acesta e condamnat pentru incompatibilitate.

Agenţia de Integritate a informat Senatul acum 3 ani că există o sentinţă pentru incompatibilitate pe numele senatorului PSD de Giurgiu, Cristian Marciu.

Deşi asta ar fi trebuit să însemne încetarea mandatului de parlamentar, nici acum nu a fost clarificat cazul.

Timp de doi ani nu s-a mişcat nimic în Senat, iar când, în sfîrşit, au luat speţa în discuţie, acum un an, în februarie, senatorii jurişti n-au făcut decât să amâne.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu, membru al Comisiei Juridice spune că acest subiect a fost de mai multe ori pe ordinea de zi:


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Cristian Marciu este condamnat definitiv pentru afacerile făcute de firma sa şi consiliul judeţean al cărui vicepreşedinte era între 2008 și 2012.