Cei 25 de inculpați din dosarul Ţăndărei au fost achitați definitiv astăzi de Curtea de Apel din Târgu-Mureș.

Ancheta a fost deschisă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia, fiind traficați de inculpați.

„Achitat inculpat. Respinge cererea de repunere pe rol formulată de d-na avocat (…), în calitate de apărător ales al inculpaţilor. Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi prin apărători la termenul de judecată din data de 10 decembrie 2019”, se arată în sentința Curțîi de Apel Târgu-Mureș.

Cazul a făcut mare vâlvă în 2010, când peste 160 de copii de etnie romă duşi la cerşit în Marea Britanie au fost identificaţi de autorităţile judiciare române şi britanice, care au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţîi pentru capturarea traficanţilor, această acţiune derulându-se la Ţăndărei, în județul Ialomiţa.

În operaţiunea „Europa” au fost făcute zeci de percheziţii, la care au participat şi ofiţeri din Metropolitan Police şi specialişti Europol.

Membrii grupării infracţionale recrutau minori de etnie romă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi obligau să cerşească sau să comită diverse infracţiuni.

Tribunalul Harghita a dispus achitarea celor 25 de inculpaţi, fiindcă faptele lor s-au prescris.

În dosarul Ţăndărei au fost judecate 25 de persoane, iar procesul s-a terminat după aproape 9 ani.

DIICOT a declarat apel, iar Inspecţia Judiciară s-a autosesizat după ce dosarul s-a încheiat după aproape 9 ani.