Circulaţia pe Magistrala 3 de metrou a fost îngreunată, temporar după ce o femeie de 20 de ani s-a aruncat în fața unui tren, în stația Lujerului. Femeia a fost scoasă de pe linie de către echipajele de salvare ajunse urgent la fața locului și a fost transportată la spital.

Circulaţia trenurilor pe Magistrala 3 a revenit la normalitate, după dificultăţi înregistrate începând cu ora 8:38, din cauza unei posibile tentative de suicid la staţia de metrou Lujerului, linia 1, a anunţat miercuri Metrorex.

Pentru evitarea aglomeraţiei la nivel peron, accesul călătorilor în staţie a fost restricţionat până la remedierea situaţiei, potrivit reprezentanţilor companiei, iar pentru continuarea călătoriei celor deja aflaţi în staţie circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă între staţiile Preciziei – Lujerului, linia 2, Eroilor 1 – Preciziei, linia 2.

Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenţia echipajelor SMURD, iar instituţiile abilitate vor cerceta condiţiile în care s-a produs evenimentul.

“Viaţa are prioritate şi pe această cale vă reamintim că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ‘În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului’”, a atras atenţia Metrorex, potrivit Agerpres.