Pompierii din Alba au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul Mănăstirii Râmeț, din județul Alba. Flăcările au cuprins acoperișul, care arde pe o suprafață de 600 mp.

„Arde acoperișul pe o suprafață de aproximativ 400-600 mp. Intervine Detașamentul Aiud în cooperare cu Detașamentul de Pompieri Alba Iulia. Forțe alocate: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări de 42 m și o motopompă de mare capacitate. Intervin de asemenea două autospeciale SMURD tip B2”, a declaratRadu Botezan, purtătorul de cuvânt al ISU Alba, potrivit Mediafax.

Incendiul se manifestă la chilii, deocamdată sub tablă, fără flacără. La locul intervenției se așteaptă echipajul care va decoperta acoperișul.

Două autospeciale de la Turda se îndreaptă spre locul intervenției, pentru a veni în ajutorul colegilor din Alba.