Încă un weekend aglomerat pe litoralul românesc, unde s-au adunat 150 de mii de turiști.

Plajele sunt la fel de pline ca în varf de sezon, iar distracția de la malul mării nu ține cont și de regulile de protecție necesare în lupta cu COVID-19, transmite corespondentul Europa FM.

Din cauza pandemiei, românii au preferat litoralul romanesc, spun localnicii. Este și perioada în care încep reducerile, cu 20% în ultima săptămână a lui august și chiar cu 40% de la 1 septembrie.

„Deja cred că am primit o reducere la sfârșitul luni. În schimb, condițiile și lumea foarte multă, probabil nu dau o sigurantă pentru toată lumea”, spune un turist.

Nu doar cazarea s-a ieftinit. Și prețul mâncării coboară vertiginos așa că, dacă vremea e bună, turiștii au de gând să revină pe litoral.

„Este mai multă lume ca în mijlocul verii, da. Mie una asa mi se pare. Am mai fost de două ori, dar nu era chiar atât de multă lume. Vremea e foarte caldă. Ne-am gândit să venim și în septembrie”, mai spune alt turist.

De altfel, în ultimii ani, hotelierii nu au mai inchis sezonul estival in luna septembrie. Iar ofertele sunt mai mult decat atractive, spune Anca Nedea de la Asociatia Patronală Mamaia:

„De la 1 septembrie deja la 4 stele găsim la 250 cazare foarte buna cu mic dejun, la 3 stele am coborât la 150-80, iar la s stele si cu 50-60 de lei, pe noapte, camera”.

Meteorologii anunță un început însorit de toamnă. Marea este la fel de caldă, iar plaja mai puțin aglomerată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu
Foto: Corespondent Europa FM