Tânăra – asistentă medicală la ATI, la Spitalul Orăşenesc Marghita, judeţul Bihor – a avut nunta sâmbăta trecută, într-un local, cu peste 100 de invitaţi, dar de-abia vineri a fost evaluată de medici.

Deşi pozitivă, tânăra este asimptomatică. Soţul ei – poliţist local – a intrat în carantină.

Direcţia de Sănătate Publică Bihor a cerut mirilor lista cu invitaţii pe care i-au avut la nuntă şi urmează să declanşeze o anchetă epidemiologică.

Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică, Daniela Rahotă, a declarat că, după anchetă, se va stabili câţi dintre nunţaşi ar urma să intre în carantină:

„Este vorba de o persoană care a fost depistată pozitiv şi a avut nuntă în cursul zilei de sâmbătă. Se face ancheta epidemiologică pentru a stabili contacţii direcţi. Se simte bine, ea este asistent medical.”


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tinerii miri au postat pe reţelele de socializare fotografii şi înregistrări de la nuntă, în care pot fi văzute zeci de persoane stând la mese amenajate și în interior şi dansând și în spaţiul închis.

În urmă cu două zile, tot în Bihor, la Oradea, a fost organizată o nuntă cu peste 300 de persoane, iar mireasa a fost depistată pozitiv la noul coronavirus.

În acest caz a fost deschis dosar penal.