Garnitura va pleca în această seară din capitala Austriei, cu 40 de români care se întorc de la muncă, și va ajunge în Timișoara mâine dimineață.

Mâine seară, în schimb, 104 români vor pleca spre Viena.

Este cel de-al doilea tren special ce circula între Austria și România. Duminica seară, au plecat din Gara de Nord din Timișoara, spre Viena, 74 de români care lucrează ca îngrijitori în mai multe orașe din  Austria.

Ei urmau să plece în luna martie și să își schimbe colegii care muncesc acolo dar din cauza închiderii granițelor au fost nevoiți să rămână acasă.

Duminică, însă, în urma solicitării operatorului austriac OBB a fost organizat, împreună cu compania CFR Călători transportul îngrijitorilor români spre Viena.

Responsabili de selecția, întocmirea contractelor și deplasarea pasagerilor au fost agențiile de recrutare din Austria care s-au ocupat și de rezervarea locurilor pentru pasagerii.

Mâine, vă sosi însă prima garnitură ce va transporta muncitori din Austria spre casă.

Autoritățile române au fost anunțate că este vorba e 40 de persoane.

În Gara de Nord din Timișoara vor fi realizate în acesta seară culoare speciale de deplasare pentru aceștia.

Imediat ce vor coborî din tren, cele 40 de persoane vor fi duse spre autocarele sau autobuzele care îi vor așteptă în fața gării pentru a-i transporta în carantină în județele de reședință.

Vor sta acolo două săptămâni, întrucât Austria este încă în zona roșie de Covid-19.

Tot mâine însă, după ce trenul va fi dezinfectat, alti 104 români vor pleca spre Viena, la muncă.

În momentul în care vor ajunge în capitala Austriei, vor intra în carantină timp de 24 de ore, până când le va fi făcut testul pentru depistarea noului coronavirus.