Ion Iliescu a contestat părţi din interviul acordat agenţiei ruseşti de presă TASS, la o zi după publicarea lui, întrucât a constatat că i-au fost denaturate afirmaţiile, informează Mediafax. Pe blogul său personal, fostul preşedinte susţine că i-au fost distorsionate opiniile, involuntar, din cauza traducerii.

Pentru a elimina diferenţele între ceea ce a declarat şi ceea ce a fost publicat într-un final în presa din Rusia şi apoi România, Iliescu a postat întregul interviu acordat în limba română, pe blogul său.

”Aceasta este varianta originală a interviului pe care l-am acordat fostului corespondent al Agenţiei de presă TASS la Bucureşti, din 1989, Nikolai Morozov. Din păcate dubla traducere, din română în rusă, şi apoi din rusă în română, a făcut să se piardă nuanţe şi chiar a distorsionat, involuntar, dar inevitabil, sensul unor afirmaţii făcute de mine. Găsesc că interesul presei române, atât cât mai este, merită un acces direct la sursa interviului”, a scris Iliescu.

El a lămurit în post scriptum şi de ce a acceptat interviul. ”Pentru a evita orice speculatie, precizez ca Agentia TASS, prin dl Nikolai Morozov, a fost singura agentie de presa care a solicitat un asemenea interviu”, a precizat Iliescu, 89 de ani, care în ultimii ani şi-a limitat ieşirile în public.

Şi anul trecut fostul preşedinte acuza că aserţiunile i-au fost distorsionate în cadrul unui interviu, acordat atunci publicaţiei franceze Le Figaro.

Potrivit versiunii publicate de Iliescu, revoluţia din decembrie 1989 a fost în viziunea sa o dorinţă a poporului român de schimbare radicală de sistem politic.

„Da, sistemul socialist era în criză. Putem face o analiză a cauzelor acestei crize, şi sunt surprins de cât de puţine astfel de analize s-au făcut după 1989, cele mai multe fiind mai degrabă o înşiruire de clişee şi de enunţuri ideologice, dincolo de o realitate complexă, realitate care determină şi acum evoluţia economică şi socială a ţărilor foste socialiste şi a celor din spaţiul fost sovietic”, se arată în interviul publicat de Iliescu.