Două persoane au murit și o altă persoană a fost rănită, marți seara, în zona comunei ieșene Ciurea,lovite fiind de un tren care circula pe ruta București-Iași.

Cele 3 victime mergeau pe calea ferată.

“În această seară, în jurul orei 22.40 am fost sesizati prin apel unic de Urgenţă 112 de mecanicul unui tren ce se deplasa pe direcția București-Iași cu privire la faptul că ar fi surprins și accidentat mortal trei persoane. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat pentru Mediafax Ioana Buștiuc, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

“La locul intervenției au fost trimise o descarcerare grea, o autospecială cu modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă și două echipaje de ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Iași”, a precizat George Onofriasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Persoana care a supraviețuit impactului a fost transportată, inconștientă, la spital.