Aproape 90 de turişti, care intenţionau să ajungă cu maşina în staţiunea Râuşor, din Masivul Retezat, au fost salvaţi de echipele Salvamont şi Salvaspeo Hunedoara, după ce au rămas blocaţi cu maşinile pe drum din cauza ninsorii puternice care s-a abătut asupra zonei în cursul serii şi al nopţii de vineri spre sâmbătă.

Salvamontiştii au fost chemaţi să intervină după ce 30 de autovehicule, multe neechipate cu lanţuri de iarnă, nu au mai putut înainta pe Valea Râuşorului din cauza zăpezii, blocând şi maşinile de deszăpezire care au fost trimise la faţa locului.

“Drumul a fost blocat aproximativ cinci ore, până aproape de miezul nopţii. Au fost 30 de maşini, între care foarte multe nu erau echipate cu lanţuri. Utilajele de deszăpezire au degajat zăpada de mai multe ori, însă, la un moment dat, nu au mai putut înainta din cauza altor maşini mai mari, care au rămas în drum şi pe lângă care nu se putea trece mai departe”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

O echipă formată din 14 salvatori a intervenit cu două ATV-uri şi o maşină de teren, preluând copiii şi femeile din autovehiculele blocate pe drum şi transportându-i la cabanele unde erau cazaţi în staţiunea Râuşor. Apoi au tractat maşinile de pe drum până în zonele în care existau condiţii de parcare, reuşind astfel să elibereze carosabilul pentru intervenţia utilajelor de deszăpezire care au degajat zăpada.

În zona staţiunii Râuşor s-a depus un strat de circa 60 de centimetri de zăpadă proaspătă, în urma ninsorii care a căzut încontinuu de vineri de la prânz, mai bine de şase ore.

Ninsoarea s-a oprit sâmbătă dimineaţa, în staţiune fiind aşteptaţi câteva sute de turişti.